A fost o adevărată provocare să printăm pentru Festivalul Medieval. A fost ca și cum am fi gravat și noi, chiar dacă vorbim despre afișe, pliante sau bannere, istoria orașului. A fost o călătorie în timp, pe care o facem de fiecare dată cu plăcere.
Se știe că Sibiul este unul dintre puținele orașe din România în care istoria se păstrează vie printre zidurile cetăților nealterate de vreme. Este unul dintre orașele care se bucură de un valoros patrimoniu strâns și protejat în mai bine de 900 de ani, de existență. Și pentru a ne aminti cum s-au creat aceste vestigii există Festivalul Medieval „Cetăți Transilvane” Sibiu. Anul acesta a fost în perioada 23-25 august 2013, și a reușit să adune în Piața Mare nu mai puțin de 20.000 de spectatori, sibieni și turiști veniți din toată țara pentru a vedea parada medievală, spectacolele de stradă și concertele susținute de trupele invitate. Și nu au fost puține: 92 de spectacole în 3 zile de festival. Toți cei care au fost la festival de bună voie, sau care s-au trezit pur și simplu în mijlocul lui s-au putut bucura de animații stradale, luptele cavalerești, spectacolele de dans, recitaluri de poezie sau spectacole de commedia dell’arte. Nu se putea să lipsească din peisaj concertele de muzică medievală. Așa că pe scena din Piața Mare au urcat trupe ca Obscurus Orbis (Letonia), Bordó Sárkány (Ungaria), Novosadski Karmeni Hor (Serbia), Drachenmond (Germania), Aeternum (România) și Nomen est Omen (România).

