Printcenter.ro este partener oficial la Dementor Rally Show!
Ultima confruntare este programată pe 11 – 12 noiembrie
Competiția este deschisă tuturor claselor din CNR
Spectacol și pe două roți la Dementor Rally Show 2011
Ultima confruntare dintre piloții care au participat în Campionatul Național de Raliuri Dunlop 2011 va avea loc la Dementor Rally Show. La fel ca în 2010, anul acesta competiția este deschisă pentru piloții de la fiecare clasă din campionat.
Dementor Rally Show, competiție ajunsă la ediția a șaptea, se va desfășura anul acesta în perioada 11 – 12 noiembrie pe circuitul de rally cross din Sibiu, singurul din România unde se pot întrece două mașini în paralel cu startul din același loc. Dementor Rally Show va fi, ca în fiecare an, ultima confruntare dintre piloții din Campionatul Național de Raliuri Dunlop.
„La fel ca la ediția din 2010, vor fi acceptați piloții de la toate clasele din competiția internă, iar Dementor Rally Show se va desfășura timp de două zile. Sper să avem parte de vreme bună și de o prezență cât mai numeroasă la start. Ca în fiecare an vom încerca să aducem și piloți străini la start, dar deocamdată suntem doar în faza de discuții. Acum că am stabilit data de desfășurare sunt șanse ca pe lista de start să apară și piloți străini. Vom avea și demonstrații cu motociclete și atv-uri făcute, la fel ca anul trecut, de echipa Dementor”, a spus Sorin Itu, organizatorul Dementor Rally Show
Vineri, 11 noiembrie, în prima zi a Dementor Rally Show, o competiție similară cu celebra Cursă Campionilor, se va da startul la ora 10:00, fiind programate cursele cu mașini din Cupa Dacia Logan, clasele 9 și 11+19, iar sâmbătă 12 noiembrie, în cea de-a doua zi, startul se va da la ora 10:00, în această zi fiind programate cursele de la clasele 2+3 și 5+6.
Titi Aur în 2005 și 2006, Jarkko Miettinen în 2007, Manuel Mihalache în 2008, Danny Ungur, la grupa A, și Gergo Szabo, la grupa N, în 2009 și Titi Aur (grupele H+K), Vali Porcisteanu (grupa N2), Danny Ungur (grupa A) și David Botka (grupa N) în 2010 sunt piloții care s-au impus până acum la competiția care închide sezonul competițional din Campionatul Național de Raliuri Dunlop.

